Eu am căutat pe Domnul, si mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele. Psalmul 34:4

Depresia, este ca un tunel fără capete, mergi prin el disperat să găsești o cale de ieșire, numai ca n-o poți găsi!

Am fost și eu cândva pierdută prin acest tunel înfiorător, strigam și părea că nimeni nu auzea, alergam în stânga și-n dreapta și nu găseam cale de ieșire.

Doar cu o lună înainte să vină această încercare asupra mea, primisem botezul în apă si cel cu Duhul Sfânt. Într-o zi, mergând cu o prietenă prin oraș, îi povesteam cât de bine mă simțeam alături de Dumnezeu... atunci ea mi-a zis: "Să știi că de acum vor veni încercările în viața ta, fii pregătită!". Prin urmare, i-am răspuns: "Să vină, nimic nu mă mai poate despărți de Dumnezeu și nimic nu mă poate doborî!".

Totul a început în luna Mai 2018 când aflasem că tatăl meu avea cancer. Prin anumite circumstanțe am ajuns să fiu singură acasă timp de o lună, lună în care Satan a atacat la nivelul minții mele și a deschis ușa tunelului împingându-mă în el. La începutul acestei încercări, încercam să ies cât mai mult din casă, să interacționez cât mai mult cu cei din jur. Numai că, începusem să aud tot mai des "Naomi, roagă-te căci nu se știe dacă anul viitor vei mai avea un tată.", acele cuvinte, deși nu trebuia să le las, m-au afectat foarte mult și m-au forțat să mă închid în casă și să-mi doresc să nu mai interacționez cu nimeni.

După aproximativ 4 luni, tatăl meu fusese operat: slăvit să fie Dumnezeu, operația a decurs foarte bine!

Pentru că el a fost operat in Austria, mama mea s-a mutat și ea aici pentru a-l ajuta să se recupereze, iar eu rămăsesem cu fratele meu in România pentru a ne termina liceul. În acel an au intervenit multe schimbări in viața mea, nu doar motivul bolii tatălui meu a adus depresia în viața mea, ci multe altele: prieteni nepotriviți, filme (am tot auzit că a viziona un film nu afectează la nimic, dar eu pot mărturisi că afectează deși poate că noi nu realizăm asta pe moment, sunt unele scene care pun în adâncul nostru dorințe atât de mari, iar când vedem că nu se întâmplă, rămânem dezamăgiți și se stârnește în noi nemulțumirea... și nu numai, în acele 2 ore aproximativ, poate Dumnezeu dorește să-ți vorbească într-un fel sau altul sau să te folosească, dar tu, tu vei fi atât de concentrat asupra filmului încât vei rata șansa unei experiențe cu Dumnezeu...), muzica pe care o ascultam în perioada aceea, dezamăgiri, umiliri...

Intrasem în noul an școlar, cu speranța că dacă voi începe școala voi uita de frământările și întristările mele. Dar nu a fost așa, devenea tot mai greu de dus batjocurile și umilirile ce se aduceau la adresa mea. Satan mă ataca din toate părțile iar eu nu mai făceam nimic. Renunțasem să merg la grupul de tineri, la biserică, renunțasem să citesc Biblia, mă rugam dar fără credință și speranță la o viață mai bună pentru mine. Mă simțeam pierdută, părăsită în acel tunel. Dumnezeu îmi vorbea când într-un fel când într-altul, prin oamenii din jurul meu, întâmplări... dar eu nu mai puteam vedea sau auzi când El voia să-mi transmită că nu era așa cum credeam eu... că de fapt El era cu mine prin acel întuneric, El mergea chiar lângă mine și mă călăuzea de atât de multe dezastre, numai că eu asta nu mai vedeam.

Începusem să fiu înfășurată de gândurile sinuciderii, îmi doream să mor, să pun capăt zilelor mele. Am ajuns să mă gândesc tot mai des la asta, mergeam la înălțimi mari și îmi imaginam cum ar fi dacă... eram pregătită să o fac!

Într-o zi m-a sunat mama mea: "Naomi, nu știu ce ți se întâmplă, dar am visat cum erai acasă la balcon, și deasupra casei noastre trecea un avion galben și tu te uitai după el, ca și cum ai fi vrut să-l urmezi", mi-a zis ea. I-am închis mamei și am căzut pe genunchi, nu am spus nimic in acea rugăciune dar lacrimi și suspine amare au ieșit din adâncul sufletului meu. Realizasem atunci cât de departe m-a putut duce vrăjmașul, cât de mult își bătea joc de sufletul meu.

Îmi era atât de greu sa vorbesc cu Dumnezeu, era dureros să merg la biserică și să nu-L mai simt, să nu-L mai aud... era dureros cum toți se rugau în alte limbi, cum toți cântau cu lacrimi de bucurie și dădeau slavă Domnului iar eu eram ca o piatră așezată pe un scaun.

Totuși, dorința să ajung mântuită dăinuia înăuntrul meu, focul nu se stinsese... nu mai puteam vorbi cu Dumnezeu, dar El vedea dincolo de-ale mele tulburări lăuntrice.

La sfârșitul anului școlar aflasem că va trebui să mă mut în Austria, ceea ce a adus și mai multă tristețe sufletului meu. Începusem în vară, împreună cu câteva surori din Biserică o mică lucrare cu copiii (făceam repetiții cu ei ca mai apoi să cânte în biserică), ceea ce mă liniștea atât de mult. Ori de câte ori intram în cămăruța unde se făceau repetițiile, îmi lăsam poverile la ușă și îmi făceam lucrarea cu dăruire, cu dragoste, nelăsând ca depresia mea să afecteze cu ceva.

Dar bucuria mea nu a durat mult, mă mutasem în Austria... eram atât de supărată pe Dumnezeu că mă îndepărtase de ceva ce-mi aducea liniște. Și nu doar, îmi era mult mai greu să-mi ascund poverile față de familie.

Nu după mult timp, Dumnezeu începuse să își ducă planul la îndeplinire! După aproximativ două luni, am fost anunțată că este nevoie urgentă de învățătoare la grupa de copii. Totul a decurs atât de frumos, încât am primit acest har, nu doar să învăț cântări cu copiii, ci să fac multe altele. Dacă aș fi știut ce plan măreț avea Dumnezeu cu mine... deși am rostit cuvinte nepotrivite la adresa lui Dumnezeu, El nu a renunțat la planul Său și nu a renunțat la mine, pentru că El m-a iubit, m-a ales și m-a scos din întunericul în care fusesem! Același lucru dorește să facă și cu tine, cel ce citești, dacă treci printr-o situație asemănătoare... doresc să îți dau o veste bună: Ești prețuit, ești iubit, ai fost creat cu un scop! Nu mai crezi acest lucru? Nici eu nu mai credeam, până când am ales să mă opresc și să spun STOP PĂCATULUI. Să spun vrăjmașului că nu va mai avea putere asupra mea căci eu am un Dumnezeu care mă iubește, indiferent de căzătura pe care am avut-o, El este îndeajuns de puternic și plin de îndurare încât să mă ridice și să mă facă unealta Lui.

În urmă cu un an, la o seară de stăruință, L-am rugat pe Dumnezeu să ia poverile pe care le purtam de multă vreme, mă plecasem la picioarele Lui cu o inima doritoare de a căpăta eliberare deplină. Atunci am văzut cum mâna Lui s-a atins de mâna mea, m-a ridicat și am putut simți din nou bucuria Mântuirii Sale.

Mărturisesc că, deși Dumnezeu a făcut aceasta lucrare măreață în dreptul meu, uneori mai sunt încercată de gândurile din trecut, încă trec prin stări grele și luptele nu s-au sfârșit. Dar, ce minunat este acum, deși uneori îmi este greu, totuși sunt atât de mulțumitoare și fericită, căci acum ȘTIU că DUMNEZEU ESTE CU MINE chiar și atunci când nu-L pot simți sau auzi. Acum sunt deplin încredințată că prin furtuni de aș trece, El va fi lângă mine și îmi va întări pașii.

Căci în Isaia 43:2 Dumnezeu spune:

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca.